În general merită să facem un mic extra efort ori de câte ori suntem în fața unei decizii, indiferent de nivelul de impact al deciziei. Sensul extra efortului este spre identificarea nevoii reale cu privire la decizia care urmează să se nască: participanții la decizie (tu sau ceilalți) au identificat nevoia reală?

Cel mai la îndemână exemplu pe care-l folosesc pentru a ilustra diferența dintre nevoia percepută și nevoia reală este testul aspirinei.

Imaginează-ți că la un moment dat te simți atât de rău încât decizi să mergi la medic. Intri în cabinetul acestuia și te plângi: “Doctore, mă simt groaznic, mă doare capul îngrozitor, ajută-mă!”
Un doctor îți poate spune “ia și tu o aspirină!”, ba chiar poate să-ți ofere respectiva pastilă din dotarea proprie.
Un alt doctor însă poate să-ți facă mai întâi o verificare sumară, apoi să te trimită la laborator pentru un set de analize amănunțite, iar în final să analizeze rezultatele și să-ți prescrie un tratament în urma căruia, printre altele, îți va trece și durerea de cap.

Care sunt diferențele dintre cei doi doctori?
Primul doctor a tratat nevoia percepută: evident că tu nu ai cunoștințe medicale (acesta este motivul pentru care ai apelat la cineva de specialitate), i-ai descris simptomul așa cum te-ai priceput (nevoia ta, așa cum ai perceput-o), iar doctorul a tratat fix ceea ce i-ai spus. Acestui doctor îi putem spune doctorul NU-MI PASĂ.

Al doilea doctor însă a avut o cu totul altă abordare. Încă de la bun început și-a folosit competența profesională pentru a identifica nevoia reală (problema reală). A început prin a face o primă verificare și a solicitat un set de analize adecvate contextului. Apoi, tot folosindu-și competența profesională, a interpretat rezultatul analizelor și a recomandat un tratament adecvat. Pe acest al doilea doctor îl putem numi ca fiind doctorul ÎMI PASĂ, el își va folosi mereu competența pentru a identifica și rezolva nevoile reale.

În cazul doctorului NU-MI PASĂ nici măcar nu ne putem pronunța asupra competenței sale profesionale, poate că o are sau nu. Însă atitudinea “atât ai înțeles, atât ți-am oferit” nu oferă posibilei competențe profesionale nicio șansă de a se face vizibilă.
Doctorul ÎMI PASĂ a dat dovadă de mult mai mult decât de competență profesională, a dovedit că îi pasă de ceea ce face.

În final, deși ambii doctori ți-au tratat durerea de cap (nevoia percepută), doar unul singur te-a vindecat cu adevărat: cel care a identificat problema reală și a propus o soluție pe măsura ei. Pentru identificarea și tratarea nevoii reale este nevoie atât de valori morale, cât și de competență profesională. Dacă lipsește oricare dintre aceste 2 ingrediente, atunci rezultatul va fi unul profund neadecvat.