Cu toții avem cei 7 ani de acasă.
Dar am crescut în case diferite.
Și atunci este firesc să pornim pe drumul vieții cu reguli morale diferite.

Probabil că regulile morale ale unei familii seamănă în mare măsură cu regulile familiei învecinate, mai ales dacă acești vecini se înțeleg bine. Dacă extindem numărul vecinilor la un grup mai mare, al întregului bloc sau al tuturor caselor de pe același tronson de stradă, atunci diversitatea de reguli morale devine mai mare. Însă o diversitate de nivel acceptabil, care arareori generează conflicte între familii. Dacă mai creștem grupul, la cel al cartierelor dintr-un oraș, atunci diversitatea începe să devină generatoare de radicalism, situație tipică metropolelor sau al orașelor care s-au extins foarte repede.

De ce aceste conflicte au de-a face cu moralitatea, mai exact cu moralitatea noastră?
Hai să urmărim o poveste cu mare iz de realitate!

În partea de Est a unei păduri adânci un trib de păstori își creștea oile pe o pășune comună. Regula acestui trib este simplă: fiecare familie primește același număr de oi. Familiile își trimit reprezentanți la consiliul bătrânilor, consiliu care guvernează bunurile comune ale tribului. De-a lungul anilor consiliul a trebuit să ia decizii dificile. De exemplu o familie a crescut oi în număr foarte mare, fapt care a condus la posesia unui număr mai mare de bunuri pentru respectiva familie. După unele dezbateri aprinse, consiliul a oprit această inegalitate. Altădată o familie a fost prinsă otrăvind oile vecinilor săi. Acea familie a fost aspru pedepsită pentru fapta ei. Unii spun că pedeapsa a fost chiar prea aspră. Alții însă au spus că ar fi trebuit să fie și mai aspră. În ciuda acestor provocări, tribul estic a supraviețuit, iar familiile sale au prosperat, unele mai mult decât altele.

În partea de Vest a pădurii trăiește un alt trib unde crescătorii de animale împart de asemenea o pășune comună. Totuși acolo mărimea turmei unei familii este determinată de mărimea familiei. Și aici există un consiliu de bătrâni care are de luat decizii grele. O familie deosebit de fertilă a avut 12 copii, cu mult mai mult decât alte familii. Unii s-au plâns că respectiva familie a luat prea mult din bunurile comune. O altă familie s-a îmbolnăvit și a pierdut 5 din cei 6 copii, într-un singur an. Unii au considerat nedrept ca tragedia familiei să fie sporită prin reducerea bunurilor la mai puțin de jumătate. În ciuda acestor provocări, tribul occidental a supraviețuit, iar familiile sale au prosperat, unele mai mult decât altele.

La Nordul pădurii este un alt trib. Aici nu există bunuri comune. Fiecare familie are propriul teren înconjurat de un gard. Terenurile lor variază foarte mult în dimensiune și fertilitate. Diferențele se datorează unor crescători de animale care sunt mai înțelepți și mai harnici decât alți crescători din regiune. Mulți asemenea crescători și-au extins terenurile, folosindu-și surplusul pentru a cumpăra teren de la vecinii lor mai puțin prosperi. Alți crescători din nord sunt mai puțin prosperi pentru simplul fapt că au fost ghinioniști și și-au pierdut turmele lor și pe ale copiilor lor din cauza unor boli. Există și crescători excepțional de norocoși care posedă terenuri mari și fertile, nu pentru că ar fi deosebit de înțelepți și harnici, ci pentru că le-au moștenit. Aici în nord consiliul de bătrâni nu are de făcut prea multe, doar se asigură că păstorii își respectă unii altora promisiunile și proprietățile. Diferențele mari de bogăție dintre familiile din nord sunt sursa multor conflicte. De asemenea mulți nordici mor iarna din cauza lipsei de hrană și căldură. În ciuda acestor provocări tribul nordic a supraviețuit, iar familiile sale au prosperat, unele mai mult decât altele.

La Sudul pădurii este un al patrulea trib. Aici familiile au în comun nu doar pășunea, ci și animalele. Consiliul bătrânilor este foarte ocupat. Bătrânii trebuie să gestioneze turmele, să aloce oamenii pe sarcini și să monitorizeze activitatea lor. Beneficiile rezultate din munca tribului sunt împărțite în mod egal între toți membrii tribului. Această regulă generează mari conflicte deoarece unii membri sunt mai înțelepți și mai harnici decât alții. Consiliul primește multe plângeri despre membrii leneși. Cu toate acestea cei mai mulți membri muncesc din greu. Unii o fac din spirit comunitar, alții de teama reproșurilor vecinilor. În ciuda acestor provocări, tribul sudic a supraviețuit. Familiile acestor păstori nu sunt la fel de prospere precum cele din Nord, dar o duc destul de bine și în Sud nimeni nu a murit vreodată de foame sau de frig.

 
Într-o vară un incendiu puternic a transformat în cenușă întreaga pădure din mijlocul celor 4 triburi. Apoi au venit ploi puternice care au transformat pământul într-o întindere deluroasă și perfectă pentru pășunatul animalelor. Triburile din apropiere s-au grăbit să revendice noul teritoriu, fapt care a declanșat o mulțime de conflicte. Tribul din Sud a proclamat că noile pășuni aparțin tuturor păstorilor și că trebuie folosite în comun. Ei au format un nou consiliu pentru a gestiona noile pășuni și au invitat celelalte triburi să-și trimită și ei reprezentanți. Păstorii nordici au râs de această sugestie. În timp ce sudiștii își făceau planuri, nordicii au construit case și ziduri de piatră și și-au lăsat animalele să pască. Mulți estici și vestici au făcut același lucru, însă cu mai puțină vigoare. Unii dintre ei și-au trimis reprezentanți la noul consiliu.

Cele 4 triburi au luptat cu amărăciune și multe vieți de oameni și animale au fost pierdute. Micile certuri s-au transformat în confruntări sângeroase care au dus mai apoi la lupte mortale. O oaie din sud a ajuns pe terenul celor din nord. Cel din nord a returnat-o. Apoi o altă oaie din sud a făcut la fel. De data aceasta nordicul a cerut o taxă pentru returnarea oii. Sudistul a refuzat să plătească, iar nordicul a sacrificat oaia. Apoi sudiștii au luat 3 oi din turma nordicului și le-au sacrificat. Nordicii au luat, la rândul lor, 10 oi din turma sudiștilor și le-au sacrificat. Apoi sudiștii au incendiat casa nordicului omorându-i unul dintre copii. 10 familii din nord au coborât până la locul de întâlnire al sudiștilor unde au ucis zeci de sudiști, inclusiv mulți copii. Și tot așa, cu violență și răzbunare, până când dealurile verzi s-au umplut cu sânge.

Pentru a face situația și mai grea, triburi din țări îndepărtate au venit să se stabilească pe noile pășuni. Un trib a susținut că noile pășuni sunt un cadou pentru ei de la zeul lor. Au spus că arderea pădurii și transformarea ei în pășuni verzi a fost profețită în cartea lor sfântă. Un alt trib a revendicat noile pășuni ca fiind patria lor ancestrală și multe dintre generațiile lor anterioare au trăit acolo înainte de a exista pădurea. Triburile au venit cu propriile obiceiuri care pentru alții păreau ridicole. De exemplu oile negre nu au voie să doarmă în aceeași incintă cu oile albe. Femeile trebuie să aibă lobul urechilor acoperit atunci când ies în public. Cântatul in zilele de miercuri este interzis. Un bărbat s-a plâns că o femeie a avut lobul urechii descoperit în timp ce avea grijă de propriile ei oi, deși era în văzul copiilor lui, iar aceștia au fost afectați. Femeia a refuzat să-și acopere lobul urechii, fapt care l-a umplut de mânie pe bărbatul pios. O fetiță i-a spus unui băiat că zeul la care se roagă familia lui nu există. Băiatul, șocat, i-a spus tatălui său, care a depus o plângere față de tatăl fetei. Tatăl și-a apărat fiica lăudând-o de inteligență precoce și a refuzat să-și ceară scuze. Pentru acest refuz el a fost ucis, în conformitate cu regulile tribului bărbatului ofensat. Și așa a început o altă serie de vrăjmășii însângerate.

 
În ciuda luptelor dintre ei, păstorii noilor pășuni sunt foarte asemănători în multe privințe. Cei mai mulți dintre ei își doresc aceleași lucruri: familii sănătoase, alimente sănătoase și gustoase, adăposturi confortabile, unelte mai eficiente pentru munca lor, timp liber pentru a-l petrece cu familia și cu prietenii. Tuturor păstorilor le plac poveștile cu eroi și cu personaje negative. Mai mult, chiar dacă se luptă unul cu altul, mințile lor funcționează în moduri similare. Ceea ce ei percep ca fiind nedrept, îi face furioși și dezgustați și îi determină să lupte atât pentru interesul propriu, cât și pentru un simț al dreptății. Păstorii luptă nu numai pentru ei înșiși, dar și pentru familiile, prietenii și tribul lor. Ei luptă cu onoare și le-ar fi rușine să facă altfel. Își apără reputația cu înverșunare, îi judecă pe alții după faptele lor și le place să schimbe opinii.

În ciuda diferențelor dintre ei, triburile de pe noua pășune împărtășesc câteva valori de bază comune. În niciun trib nu este permis să fii complet egoist și nimeni nu se așteaptă ca cineva să fie complet altruist. Chiar și în Sud, unde turmele sunt crescute în comun, la finalul zilei de lucru păstorii își urmează propriul interes. În niciun trib membrilor nu le este permis să mintă, să fure sau să rănească pe altcineva prin rea-voință. (Există totuși anumite triburi în care anumite persoane privilegiate pot să facă orice doresc.)

 
Triburile noilor pășuni sunt angajate în conflicte amare și sângeroase, deși membrii lor sunt, în felul lor, oameni plini de moralitate. Ei nu se luptă între ei pentru că ar fi în mod fundamental egoiști, ci pentru că au viziuni incompatibile cu ceea ce ar trebui să fie o societate morală. Acestea nu sunt dezacorduri academice, deși dezacorduri există și la oamenii de știință. Dimpotrivă, este vorba de filozofia propriului trib care se manifestă la nivelul acțiunilor cotidiene. Fiecare trib are propria versiune asupra bunului simț moral. Triburile nu se luptă între ele pentru că ele ar fi imorale, ci pentru că văd viața din perspective morale diferite.

Această poveste este din prefața unei cărți pe care o recomand oricui se mândrește cu tăria principiilor morale de care dă dovadă zilnic în comunitatea din care face parte. Este vorba de Moral Tribes: Emotion, Reason, and the Gap Between Us and Them a lui Joshua Greene (profesor de psihologie, Harvard University).

Putem spune că mai întâi globalizarea, apoi internetul, ne-au amestecat din ce în ce mai adânc triburile în care am crescut. Ceea ce este considerat ca fiind normal în tribul nostru, poate fi considerat tocmai pe dos în alt trib. Atât timp cât stăteam la distanță unii de alții, nu aveam motive pentru conflicte pornite de la nivelul membrilor comunității. Dar globalizarea ne-a apropiat la modul fizic, fapt care a început să genereze disconfort între triburile autohtone și cele nou venite. În momentul în care disconfortul s-a transformat în conflicte dureroase, a trebuit să ne gândim la integrarea diversității, aceasta fiind soluția găsită pentru aplanarea conflictelor inter-tribale. Însă nu a fost vorba de o soluție reală, ci mai mult de o reprimare, reprimare care a avut și un nume: comportamentul politically correct.

Lipsa unei soluții reale la conflictul inter-tribal ne-a fost demonstrată în era internetului, un progres tehnologic care a generat și mai multă globalizare. Dacă anterior internetului tensiunile dintre triburi erau menținute la un nivel acceptabil prin distanțarea fizică (trăiam în cartiere diferite și ne intersectam doar în spațiile în care erau respectate reguli inter-tribale), internetul a avut darul de a genera o lentilă planetară cu care se vede orice, oricât de mic sau individual ar fi, din (aproape) oricare colț al planetei. Însă cel mai tare s-au văzut extremele, mai ales exagerările și nedreptățile morale. Iar impactul a fost că tensiunea planetei a ajuns în fiecare casă, în fiecare familie. De aici și până la o criză de sistem nu a fost decât un pas mic, de cca 1 deceniu. Deși criza de sistem se vede mai bine în democrații, ea nu este specifică doar democrației. La nivel fundamental criza de sistem pornește din diferențele de valori morale ale triburilor care se intersectează în același spațiu, fizic sau virtual.

Criza de sistem va începe să se atenueze în momentul în care o masă critică de comunități vor identifica și practica reguli inter-tribale care asigură prosperitatea tuturor triburilor. Abordări precum „tribul meu mai presus de ceilalți” promit satisfacție doar membrilor tribului care se consideră superior și reprezintă o stagnare în evoluția omenirii deoarece istoria de mii de ani ne arată că direcția este spre și mai multă globalizare și integrare. Din timpurile omului-cavernă aspirația fundamentală a naturii umane a rămas aceeași: mai mult, mai bun și mai durabil.

PS: orice stagnare înseamnă acumulare de energie, cu cât este stagnarea mai mare, cu atât mai mare va fi saltul care îi succede