Inevitabil în dezbaterile despre lucrul cu instituțiile publice am de-a face cu clișeele de gândire specifice României acestor vremuri: „cei din sistemul public sunt incompetenți”, „toți cei de la stat sunt corupți”, „toți cei care lucrează cu statul sunt corupți”.
Hai să ne uităm mai în concret.

Așa cum întâlnești oameni-OK și oameni-neOK în mediul privat, exact la fel întâlnești și în mediul public. Și viceversa. Argumentul principal este că suntem cu toții parte din aceeași societate, iar procentele de oameni-OK sunt distribuite uniform în societate: în sistemul public, în mediul privat, în mass-media, în ONG-uri, la nivelul electoratului șamd.

La nivel de suprafață (cel al etichetelor!) percepem doar corupt/necorupt, însă în concret este vorba de principiile de viață și valorile morale pe care le adoptatăm fiecare dintre noi. Discuțiile despre principii și valori morale sunt complexe, însă la nivelul comportamentului social folosim mai des și apreciem profilul „om de caracter”.

(Despre cum să recunoști un „om de caracter” am scris intr-un alt articol pe acest blog.)

Dacă este să rămânem la nivelul etichetelor, atunci cred că pentru noi, beneficiarii serviciilor publice, o etichetă mai utilă decât cea de corupt/necorupt este cea de oameni-OK/oameni-neOK.

În această logică un om-OK este reprezentantul sistemului public al cărui comportament transmite:

• Preocupare și respect față de nevoile tale, ca beneficiar al serviciului public: îi pasă de tine, te tratează cu respect, chiar dacă nu vorbești limba administrației publice sau chiar ai greșit instituția căreia trebuie să te adresezi;
• Competență profesională: îți identifică problema și te ajută ca să o soluționezi.

Un om-OK caută să maximizeze impactul pozitiv asupra comunității pe care a ales să o deservească și pentru asta el va face întotdeauna mai mult decât i se cere prin fișa postului pe care îl ocupă.

Un om-neOK este cel cu care nu vrei să mai ai de-a face și a doua oară. El este omul interesului personal, iar acest interes se poate manifesta de la:

• A-și ușura munca;
• A-și suplimenta veniturile.

Un om-neOK își urmărește întotdeauna interesul personal și nu îi pasă de soarta celorlalți. Nu îi pasă de soarta comunității, iar pe instituția pe care o reprezintă o va apăra doar din dorința de a-și conserva sursa de beneficii personale.

Cel mai simplu de observat diferența generată de oamenii-OK în sistemul public este atunci când ne uităm la orașele magnet și, la polul opus, la orașele care se prăbușesc. Pe de o parte avem orașe care se dezvoltă și devin atracție pentru tot ceea ce considerăm că este mai bun, iar pe de altă parte vedem abandon și prăbușire socială. Este drept că orașele se pot prăbuși și din motive de incompetență/nepăsare, nu neapărat din cauza corupției, însă tot caracterul este cel care ar trebui să-l împiedice pe cel incompetent să se aventureze într-o zonă necunoscută care mai și afectează viața celorlalți. Un om de caracter ajuns în fruntea unei comunități nu va fi nici corupt și nici incompetent.

La nivelul instituțiilor publice centrale diferența pe care o generează oamenii-OK este un pic mai greu de observat, tocmai din cauza unicității acestor instituții. Nu avem mai multe ministere ale educației sau ale sănătății ca să le putem compara între ele. Însă cu un pic de atenție diferențele dintre oameni se pot vedea și în cazul instituțiilor publice centrale.

Regula este că atunci când o instituție publică se remarcă pozitiv în ochii comunității, acolo este vorba de o combinație de lider om-OK care se bazează pe funcționari publici oameni-OK. Iar atunci când o instituție publică eșuează din punct de vedere al rolului pe care ar trebui să îl îndeplinească în societate, atunci în mod cert la vârful instituției nu avem oameni-OK. În acest caz instituția se prăbușește până la nivelul la care o pot menține funcționarii publici oameni-OK. Uneori chiar se întâmplă ca până și ultimul funcționar om-OK să fie nevoit să plece din instituție.

Indiferent de modul în care judecăm performanța unei instituții publice, dacă suntem onești și ne uităm per ansamblu, observăm că acolo unde lucrurile merg cât de cât bine, aceasta se datorează exclusiv oamenilor-OK din acele instituții.

Revin la afirmația că procentul de oameni-OK este același în mai toate zonele societății. Fără procentul de oameni-OK din sistemul public, adică de oameni cu principii de viață și valori morale solide, România nu ar fi putut să se dezvolte și nici nu ar fi putut să reziste în fața intemperiilor politicianiste de tip interes-personal. Pentru acești oameni-OK din sistemul public cea mai mare nedreptate este ca noi, adică cei pentru care ei se luptă chiar riscându-și salariile și locul de muncă, să folosim etichete inadecvate în raport cu ceea ce ne dorim. Pentru a le recunoaște efortul și rezultatele, vă propun ca după citirea acestor rânduri să adoptați eticheta om-OK/om-neOK atunci când vă uitați la oamenii din sistemul public. Adică să puneți accent în primul rând pe calitatea oamenilor din instituții și doar apoi pe performanța instituțiilor publice.

Pentru a fi mai clar cu privire la propunerea de înlocuire a etichetelor, punctez următoarele niveluri de angajamanet civic:

1. a fi vigilent cu corupția din sistemul public este o obligație civică pentru fiecare membru al societății;
2. a te opri cu vigilența față de sistemul public doar la corupție este insuficient, binele comun presupune mai mult decât atât din partea membrilor societății. Vigilența civică trebuie să continue cel puțin pe următoarele 2 paliere:
   • Verificarea sistemului de valori practicat de cei care ne cer votul. Înainte de a le da votul nostru!
   • Definirea unor criterii minimale de performanță față de serviciile publice, acestea fiind obligații minime pentru orice organizație care furnizează servicii publice: care sunt criteriile publice, transparente și obiective, după care evaluăm performanța unui primar sau unui ministru al educației sau al sănătății?

Așadar propunerea de înlocuire a etichetei corupt/necorupt cu cea de om-OK/om-neOK nu înseamnă renunțarea la vigilența față de sistemul public, ci reprezintă saltul de la primul nivel de angajament civic la cel de-al doilea.

Și da, în lucrul cu instituțiile publice, la fel ca în orice alt domeniu, am întâlnit ambele feluri de oameni, OK și neOK, în absolut toate țările, fără excepție. A fost exclusiv opțiunea mea cu care dintre ei am preferat și acceptat să lucrez. Mă bucur că mi-am putut permite luxul acestei alegeri.