Despre mine

 

Dacă am proceda cu toții la fel (ca tine), ne-ar fi mai bine sau mai rău?

Ai observat și te deranjează faptul că la ordinea zilei sunt cinismul, tribalismul, nebunia fără perspectivă și mesajele anti-sistem față de orice formă de organizare?

Ai mai observat că deși menirea internetului este de a ne conecta, parcă mai mult ne dezbină? Și că social-media în loc să democratizeze accesul la informații, parcă mai mult ne aplatizează cunoștințele?

Cauți antidot la acest haos?
Cauți acele reguli și principii de comportament social pe care dacă le-am practica (cu toții), atunci ne-ar fi tuturor mai bine?

Hai să identificăm și să înțelegem lucrurile pe care le avem în comun, cu toții. Deși sunt greu de observat, ele sunt, totuși, mult mai numeroase decât lucrurile care ne despart.

Notă: „cu toții” înseamnă cu toții așa cum suntem, în toată diversitatea noastră. Toată lumea are dreptate!

 

Despre mine
Cred că oamenii, în marea lor majoritate, se pot schimba. Și că natura fundamentală a omenirii este bunătatea (față de sine, de familie, de tribul din care facem parte și față de ceilalți), societatea pe care ne-am construit-o fiind cea care ne construiește.

Timp de 20+ ani am proiectat, dezvoltat și operaționalizat proiecte de IT pentru integrarea fluxurilor informaționale și decizionale pentru managementul integrat al teritoriului și al infrastructurilor de toate tipurile și dimensiunile.
Am lucrat cu organizații și instituții publice de pe 4 continente.
În România majoritatea orașelor magnet au beneficiat de integrarea geospațială a fluxurilor de informații care descriu contextul și activitățile din comunitățile respective. Instituțiile publice care și-au integrat geospațial fluxurile informaționale din organizație știu să-și particularizeze răspunsul în funcție de locația solicitantului sau a evenimentului (ex același tip de problemă arată într-un fel dacă el locuiește în nordul orașului/teritoriului și cu totul altfel dacă locuiește în sud).
De asemenea instituții naționale din domeniul ordinii publice utilizează în activitatea lor zilnică platforme dezvoltate de echipa mea.

Am avut privilegiul dezbaterii de sens și scop al serviciilor publice cu seniori din diferite țări și culturi. Dintre numeroasele învățături menționez una pe care o consider mai deosebită: în țările „mai dezvoltate” lucrurile merg mai bine datorită gândirii sistemice de care dau dovadă managerii instituțiilor publice (respectiv al companiilor private din acele țări), pe când în celelalte țări mentalitatea tribală a managerilor este cea care limitează nivelul de dezvoltare.
Apreciez că România este în jumătatea superioară a clasamentului pe axa sistemic – tribal cu evoluție spre sistemic și că lipsa de rezultate pe măsura așteptărilor la nivelul societății încercăm să o compensăm prin efort operațional.

Dacă vreuna dintre ideile de aici îți atrage atenția, folosește-o.

Lectură plăcută!

Comments are closed.

No comments yet.

× Close