Fiecare dintre noi am cochetat cu întrebările CE, CUM și DE CE. Le-am simțit importanța și rolul fiecăreia dintre ele.
La o dezbatere despre performanța în sistemele publice întrebarea DE CE a ajuns în următorul context: DE CE România nu pare a performa conform așteptărilor societății? Și asta mai ales dacă ținem cont de faptul că românii în general performează profesional atunci când pleacă în străinătate, indiferent de domeniul de activitate și de țara pe care le aleg.
Unul dintre răspunsuri s-a remarcat prin simplitate și prin surprinderea esențialului, dar și prin faptul că era acționabil (adică permite să identifici acțiunea necesară, spre deosebire de răspunsurile reflective care doar îți descriu o stare). Bănuiesc că ai intuit deja că este vorba de răspunsul dat de un britanic. Mai exact de ES Martin Harris, fost ambasador al Marii Britanii la București, apoi la Moscova.
Răspunsul scurt: sistemul de valori al societății.
Explicația a fost dată prin exemplul unui tehnician deosebit, un adevărat expert în domeniul lui de activitate. Acesta poate deveni cel mai renumit spărgător (case, seifuri etc), dar poate deveni și cel mai respectat meșteșugar al comunității apelând cu toții la serviciile lui. Și într-un caz, și în celălalt, este necesară o competență profesională deosebită, însă diferența de rezultat este dată de sistemul de valori adoptat de individ.
Și întrebarea firească vine acum: în care momente și situații se întâmplă formarea conștientă a unui sistem de valori la nivelul copiilor și al tinerilor?
Acasă în familie? Avem suficientă competență pentru asta? Știm să tratăm situațiile în care copiii noștri au de ales între sfaturile de acasă și practicile comune din societate?
La școală? Sunt învățătorii și profesorii, respectiv materia școlară, selectați astfel încât să formeze în mod explicit un sistem de valori?
În societate? Ce opțiuni are un cetățean căruia i se întâmplă o nedreptate morală evidentă? I se tratează doar eventualele aspecte de (ne)legalitate dacă decide să se prezinte în fața unui funcționar public? (vezi nota)
Până la momentul apariției unui consens conștient al unei mase critice de cetățeni cu privire la valorile minim necesare la nivelul societății, ne rămâne doar să ne bazăm pe ceea ce din vechime numim „bun simț” și „om de caracter”. Oricât de subiective sunt interpretările acestor valori, practicarea și maturizarea lor sunt condiții obligatorii pentru traiul în comun și al progresului comunității din care facem parte.
Și mai ales, să fim atenți la valorile morale ale liderilor pe care ni-i alegem în fruntea comunității.
Later edit: Un exemplu de reparație morală vs reparație legală
Asistenta medicală căreia vecinii i-au aruncat clor pe uşă, întâmpinată cu flori și aplauze de militari (02 apr 2020) (link)
În primul rând FELICITĂRI! celui care a avut inițiativa reparației morale. Cu atât mai mult cu cât gestul a fost făcut exact în locul în care conta cel mai mult, adică acolo unde s-a întâmplat nedreptatea.
Apoi întrebările:
- Care este standardul local al comportamentelor acceptabile, la nivel de cartier și localitate, având în vedere că nimeni din comunitatea locală nu a intervenit pentru a încerca o reparație? Oare acel standard al comportamentelor conduce mai degrabă la dezvoltarea sau la prăbușirea comunității?
- Posibila reparație legală, presupunând că ar putea fi aplicată vreo lege care să sancționeze anumite aspecte în cazul acelor comportamente, ar ajuta persoana vătămată? Ar fi suficientă pentru descuraja alte manifestări similare?
No comments yet.